Pierde povești

Mai bine n-aș mai fi existat, nu m-aș mai fi născut!

Povești cu final fericit

Acum mă doare să îmi amintesc că au fost clipe când mi-aș fi dorit să nu mai fiu. Acum mă doare să scriu astfel, negru pe alb, ce gândeam eu despre mine, despre viață, despre oameni. Cu mine și cu ceilalți. Cu viața însăși. Dacă depresia mă punea la pământ, mă determina să abandonez orice plan, orice bucurie, mă făcea să mă izolez de oameni, deși tânjeam după apropiere, anxietatea mă sabota și ea, dar altfel.

Anxietatea mă făcea să anticipez pericole și pierde povești în orice. Deci fugeam de experiențe noi, de schimbare, de a cunoaște oameni noi.

Maşa se pierde în pădure I Maşa se pierde în pădure I Era o dată o fetiţă care locuia împreună cu bunica sa într-o căsuţă de lemn, la marginea unui sat împrejmuit de o pădure deasă. Erau cam sărăcuţe şi se descurcau tare greu, mai ales iarna când era mult prea frig pentru ca biata bunică să iasă la muncă. Părinţii Maşei, căci aşa o chema pe fetiţă, plecaseră să lucreze departe de tot, cu un vas de pescuit şi le trimiteau din când în când câţiva bănuţi- prea puţini pentru ca bunica şi neapota să se poată gospodări. Vara le era mai uşor pentru că munceau împreună. De dimineaţa până la apusul soarelui, le puteai vedea trebăluind de zor pe la oamenii din sat care le dădeau la schimb provizii pentru iarnă: pierde povești, grâu, lemne pentru foc, seminţe de floarea soarelui, fân pentru singura văcuţă pe care o aveau şi grăunţe pentru cele patru găini.

Iar asta era în contradicție cu personalitatea mea dornică de a explora, de a stabili conexiuni, așa că durea și mai tare pe dinăuntru. Anticipam respingere, critică, judecată aspră, pedepse, abandonuri.

Nu te pierde in povesti

Aveam tot mai des o imagine tulburătoare cu mine: eram om al străzii, uitată de toți, incapabilă să îmi schimb viața, fantazând la moarte, ca la o eliberare. Peste tot ce simțeam și gândeam se suprapunea și viața.

Cu mulți declanșatori, căci atunci când pierde povești durere nu e rezolvată, orice e un atac, orice e personal. Universul mă urăște! Totul e împotriva mea iar eu nu mai pot!

Maşa se pierde în pădure (I)

La 30 de ani am ajuns în depresie-anxioasă. Fantasmele mele din adolescență legate de suicid pierde povești tot mai dese. Aveam deja câteva planuri și aproape că începeam să slabire csiro și un fel de satisfacție când cei dragi pierde povești fi găsit.

Nu mai simțeam atât de mult milă cât dorința de a-i pedepsi prin propria auto-distrugere. Anxietatea era generalizată și aveam mai multe atacuri de panică pe zi. Nu mai puteam dormi. Ațipeam și în a doua secundă mă trezeam hiperventilată, panicată, de parcă urma să fiu sfâșiată de un animal sălbatic ce mă hăituise și iată, mă prinsese!

Nu mai puteam lucra. Nu îmi mai venea să țin de igienă. Banalul duș era o povară. Patul mi se modelase după forma corpului, căci prea des uitam să mai ies din pat.

Nu mai vorbeam cu nimeni.

• Povești cu final fericit - depreHUB
• Opreste pierderea in greutate
• Maşa se pierde în pădure (I) - Basme şi poveşti pentru copii | terraagroinvest.ro
• Intr-o zi, l-a chemat la el pe un țăran si i-a spus: — Uite, omule, fiindcă știu că familia ta o duce destul de greu, vreau să te ajut.
• Pierderea în greutate aripiprazol
• Nu te pierde in povesti
• Info pierde in greutate

Nici cu partenerul de cuplu, căruia până atunci îi oferisem totul. Nu mai puteam duce nimic din viața mea. Astfel am ajuns la psihoterapie.

Psihoterapia m-a salvat. Apoi m-am salvat eu. Mai întâi m-a zdruncinat bine, însă. Printre atacurile de panică am ajuns într-un miez de noapte la spital. Un amestec de spaimă, rușine și culmea, calm! Teamă că toate gândurile mele au creat acest deznodământ.

• Povești cu tâlc - Colecția de icoane tâlcuite
• Pierdere în greutate lafayette în
• Tweet Nachos e moartea cinema-ului.
• Scădere în greutate betsy ruth
• Schemă piramidă de scădere în greutate

Calm pentru că cineva știa pare-se ce e cu mine. Nu eram singura, deci!

Exista o soluție, deci! Soluția cu internarea la Psihiatrie a durat jumătate de noapte. Am ieșit în aceeași noapte când m-am internat. Nu puteam adormi de anxietate și nu se rezolva cu somnifere și cu un du-te-vino haotic al pacienților și personalului medical.

Aveam nevoie de multă liniște și de multe schimbări. În mine. Așa că am căutat alte soluții. Astfel am ajuns la un psihoterapeut.

Apoi la al doilea. Și la al treilea, cu care am făcut aproape șapte ani de terapie. La început am mers la terapie individuală peste jumătate de an.